“Am avut ocazia de a-l vedea si asculta pe Dinescu inainte de 1989, pe cand o facea pe poetul damnat. Nu parea extraordinar de persecutat, i se permitea sa-si citeasca din poezii in fata unor grupuri destul de numeroase – nu numai colegi scriitori, ci si elevi sau simpli cenaclisti. Circula prin tara cu ceata de scriitori, va las sa va imaginati cum se terminau zilele de creatie.

Are cateva poezii care nu-s de aruncat, plus ceva “soparle” poetice, care puteau irita regimul lui Ceasca, pe ici, pe colo. In afara de asta, ce a facut dupa ’89 se poate pune sub semnul parvenitismului. Asta-i caracterul lui, guraliv, mahalagiu, un Mitica adevarat. Tupeul care i-a enervat pe ceausisti acum il foloseste ca sa scoata banisori si din piatra seaca. Iata un om care a inteles cum functioneaza societatea post-decembrista.

Dupa cum vorbeste, din pacate confirma in mare parte epitetele folosite de Liiceanu. Asta ca sa fiu bland. Faptul ca Liiceanu nu e alb ca zapada nu inseamna ca ceea ce spune el nu e in mare parte corect. Si nu numai in ceea ce il priveste pe Dinescu.” – @P. Vasile