Văd pe net anunț de la fostul meu patron din România, care vrea să angajeze pe cineva pe “salariul minim pe economie plus oportunitate de creștere”. Iau o voce mai groasă, să nu mă recunoască, și sun:

-Bună ziua! Mai e valabil anunțul de angajare?

-Da. Sunteți interesat?

-Aș fi interesat de salariu înainte de toate.

-Scrie în anunț: oferim minimul pe economie.

-Adică 2000 de euro? Nu-i rău!

-Care 2000 de euro? În ce țară trăiești?

-În Germania. De o lună. Eu sunt ăla care ți-a eliberat postul. Mai sun și peste o lună, sunt curios dacă o să mai păcălești pe cineva.

-Ilie, tu ești, mă? Ce ai pățit la voce?

-Au intrat primii bani aici și am petrecut.

-Cât ți-au dat?

-2000 de euro, n-auzi?

-Și mai au nevoie? Că aș închide aici și aș veni și eu.

-Păi și pe ăia 100 care așteptau la ușă cui îi lași?

-Care ăia 100?

-Ăia 100 care ziceai că așteaptă la ușă să îmi ia locul?

-Aaa! Vin și cu ei acolo, că și ei caută.

S-a stricat distracția și în România…