“-Locuiesc în Germania, unde sunt vecin cu un cuplu de pensionari nemți care au aproape 90 de ani. Când i-am văzut prima dată, acum un an, am crezut că au 60 și un pic. Mergeau singuri la piață, dar și mai tare e că pe drum se opreau la sală. La o sală specială. In weekend, mergeau la bazin. De vacanțe, nu mai zic. De când sunt vecin cu ei, i-am văzut plecând în vacanță cam o dată de trei luni. Acum câteva zile, mi-am făcut curaj și am intrat în vorbă cu ei. Fiindcă eram curios cum reușesc asta la vârsta lor. Mă gândeam că au fost bancheri, nu au depus muncă fizică și au acumulat mulți bani. Ei bine, nu.

El a lucrat pe șantier, ea la grădiniță. Sunt sănătoși pentru că s-au întreținut toată viața. Și au fost atenți cu analizele. În ce privește banii, nu au câștigat exagerat. Au câștigat decent. Nu au pensii de nababi. Au pensii obișnuite. Obișnuite pentru Germania. Cât să le asigure o vacanță măcar o dată la trei luni. După ce mi-au zis toate astea, le-am zis și eu cum e la noi în România. Cum o duc cei de vârsta lor: nu o prea duc. Dacă totuși ajunge câte unui la vârsta aia, sigura lui grijă zilnică va fi să nu plece dincolo nespovedit. Ce călătorii, ce vacanță o dată la trei luni? Spovadă cât mai des, și asta e tot. Cine are bani de spovadă, că și asta costă. Și cine nu are bani de spovadă? – mă întreabă ei. Simplu: sine nu are bani de spovadă face în loc de spovadă un Tatăl Nostru la icoana de pe perete, că ține loc de tratament până vine pensia. Marele noroc e că la noi, în România, rugăciunea chiar tine lor de tratament. Fiind Grădina Maicii Domnului, avem acest avantaj. Se uitau nemții la mine ca la un nebun. Nu mă credeau că rugăciunea ține la noi loc de tratament. Dar eu am avut un bunic care a trăit aproape 90 bând și fumând. Singurul lui tratament a fost rugăciunea. Fără rugăciune nu cred că putea ajunge toată viața teafăr acasă, pe bicicletă. Beat.”