‘”-Vreau să îmi vând apartamentul. Cu 80.000 de euro. Un agent s-a oferit să se ocupe el, dar zice că nu poate scoate mai mult 75.000. Ok, zic, hai să vedem ce iese. Părea cam dubios tipul, recunosc. Și azi am avut confirmarea că tipul chiar e dubios: am văzut pe net un anunț pus de el prin care vinde apartamentul meu, dar cu 90.000 de euro și “nenegociabil”. N-am rezistat și am sunat:

-Bună ziua. Mai e valabil anunțul de vânzare pentru apartamentul de 90.000 de euro?
-Da. Dar vă spun din start că nu se negociază, ca să nu pierdem timpul. Că au mai sunat și alții.
-Am înțeles. Deci nu scădeți nimic?
-Nimic.
-Al cui e apartamentul?
-Al meu. Sunteți interesat să îl cumpărați?
-Nu.
-Și de ce sunați dacă nu sunteți interesat?
-Eu sunt ăla care îl vinde. Mi-ați zis că nu iau mai mult de 75.000 pe el.
-…
-A dat cineva până acum 90.000?
-Nu.
-Dar ați zis să încercați… Că poate luați 90.000 pe el și îmi dați mie 75.000. Corect?
-Haideți că discutăm degeaba. Oricum nu se vinde.
-Nu vreți să mi-l lăsați mie la 85.000?
Aici chiar l-am blocat. S-a gândit vreo 20 de secunde, a procesat ce a procesat și mi-a răspuns:
-Mă luați la mișto?
-Cum să vă iau la mișto? Am zis să fie nici ca mine, nici ca dumneavoastră: vă dau 85.000 pe el și dumneavoastră îmi dați mie 75.000. ce ziceți?

A mai procesat 10 secunde și a răspuns:
-Bună asta.
-Nu la fel de bună ca aia a dumneavoastră cu 90.000, dar merge.

Sigur că am încheiat colaborarea. Deși acum îmi dau seama că am gresit. Trebuia să caut eu un cumpărător cu 90.000 și să îl trimit la el, ca să văd și eu după aia cei 75.000.”