-Sunt în Spania de câțiva ani. Anul trecut, în prima zi de școală, un compatriot, emigrat și el, a venit cu un buchet de flori la doamna profesoară. Iar doamna profesoară pur și simplu s-a blocat. Nu a știut ce să facă, pentru că nu i se mai întâmplase așa ceva.
Inițial, tăticul s-a blocat și el. Dar și-a revenit după doar câteva secunde și a întrebat-o pe doamna profesoară dacă e prea puțin ce i-a adus. Dacă trebuie ceva mai valoros. Că el nu știe obiceiurile locului, e venit relativ recent în Spania și să nu se facă de râs dând prea puțin. Aia avea ochii blocați pe poziția “cât cepele”. Se vedea pe fața ei că își căuta frenetic în minte un răspuns, însă nu găsea absolut nimic – atât de surprinsă era. L-am luat eu deoparte pe individ și am început să îi explic că aici nu se dă nimic la profesori. Că nu se cade. Că e interzis. Dar el nu mă credea. Cum să fie interzis? Ce țară e asta? Și atunci, de ce am mai plecat din România? E mai rău ca acolo de unde am plecat! Moment în care am încercat să îl liniștesc schimbând placa. Adică să îi dau și alt motiv. I-am zis că nu se face ce a făcut el, adică nu se aduc flori profesoarei fiindcă profesoara ar putea crede că te dai la ea. Și nu e permis. Nici asta nu l-a convins.

Ba chiar a produs efectul opus: mi-a spus că el în România a avut relație de amantlâc cu învățătoarea fiului mai mare și nimeni nu i-a reproșat nimic. Nici măcar soția! Că, dacă e pentru copil, e voie! În momentul ăsta, a intervenit în discuție profesoara de aici, care se mai dezmeticise și mă ruga să îi traduc ce discutăm. I-am tradus așa, ca să nu se sperie din nou: domnul își cere scuze pentru gestul cu florile. Nu e obișnuit cu cultura locală și a crezut că e ca în România, unde legea te obligă să duci mici cadouri profesoarei și, dacă îți place de ea, să o scoți și la un film. Altfel îți exmatriculează copilul pe loc, cu posibilitatea de repatriere. Doamna a zis că, dacă era mai tânără, emigra în România.