“-Locuiesc în Germania, într-un orășel mic. În weekend nu vezi pe nimeni pe afară și nu auzi nici cel mai mic zgomot. De fapt, nu auzeai. Până acum două luni, când s-au mutat aici două familii venite de la noi din țară. În secunda doi, au început petrecerile zgomotoase. De vineri seară până duminică noaptea. Cu grătare, cu fum, cu manele date foarte tare, chiar și cu artificii. Artificiile au fost weekend-ul trecut și nu au ținut decât vreo 15 minute, până a venit poliția și i-a amendat.

1800 de euro a fost amenda. Suficient cât să strice bucuria de ziua lu’ ăla mic. Bineînțeles că au urmat vociferările:
-Ilie, fi-ți-ar Germania să îți fie!
-Ce vrei, fă? Eu ți-am zis să nu dăm artificii.
-Da’ ce am făcut, am omorât pe cineva?
-Nu e voie, fă. Ăștia au alte legi.
-Abuzuri, nu legi! Mai bine rămâneam în România.
-În România nu aveam bani.
-Aici avem, da’ ni-i ia poliția.
-Dă fă muzica mai încet, că se întoarce poliția și ne mai dă o amendă.
-Și acum ce facem, nu mai ascultăm nimic că vine poliția?
Răspunsul pe care i l-a dat Ilie a fost genial:

-Pune, fă, Ștraus, că asta ascultă ei pe aici.

Dar și răspunsul ei a fost pe măsură:

-Muzica noastră le stă în gât? Unde e diversitatea?
-Nu le stă în gât. Au muzica lor.
-Nu am Ștraus pe telefon. Stai să caut pe net.
-Făceam mișto, fă. Nu pune nimic, că ne amendează. Vor liniște.
-Să doarmă?
-Să doarmă, să se odihnească.
-Să se odihnească la ce? Că la muncă noi muncim în locul lor. Ei doar șefi!

Cam pe aici a fost discuția post-amendă. După care a urmat liniștea. Amenzile funcționează, oameni buni!”