“-Acum doi ani, mi-am cumpărat un apartament în Mamaia Nord într-un bloc cu vedere la mare. Anul ăsta, a răsărit un alt bloc la doi metri în fața fața mea. Azi nu mai am vedere la mare. Am vedere la vecinul. Însă sunt și vești bune. Dezvoltatorul imobiliar de la care mi-am luat țeapa m-a asigurat că încă mai pot vedea marea:

-Dacă scoateți capul pe geamul de la baie, se vede.
I-am dat dreptate:
-Aveți mare dreptate. În plus, dacă mă urc pe bloc când e senin și mă uit în partea opusă mării, știți ce văd?
-Munții Carpați?
-Nu. Văd banii pe care i-am aruncat pe apartament.

-Haideți vă rog să nu o dăm pe din astea.
-Eu vorbesc serios: în zilele senine, văd banii. Dar nu îi pot atinge. Întind mâna după ei și ei se îndepărtează.
-Faceți circul ăsta degeaba. V-am garantat eu că nu mai apare un bloc?
-Nu. Dar mi-ați vândut “apartament cu vedere la mare”.
-Și nu avea vedere la mare când l-ați luat?
-Avea. Dar nu mai are.
-Vă mai pot vinde unul. Termin acum un bloc nou cu vedere la mare.
-Și dacă peste un an apare și acolo un bloc între blocul ăsta și mare?
-La ăsta nu mai apare nimic, că e pe plajă.
-Păi e legal?

Nu e legal, dar răspunsul pe care mi l-a dat zice totul despre cum se construiește la noi:
-La 230.000 nu le puteți avea pe toate, și legal, și cu vedere la mare.
-Deci s-ar putea demola blocul dacă se pierde în instanță?
-Tot ce se poate. Dar rămâneți cu vederea la mare.
-Și dacă vă dau eu în judecată că deja mi-ați vândut un apartament cu vedere la mare și nu mai am vederea la mare?
-Să fiți sănătos. Eu când v-am vândut avea vedere la mare. Dați marea în judecată că s-a ascuns.

PS – pe final, le-am mai înflorit, de dragul hazului de necaz. Dar vederea la mare chiar s-a dus. După bani.”