Marcel Ciolacu este un om extraordinar. Este un extraterestru, un magician, un fenomen social, un supererou, un înger păzitor. Este un Brad Pitt, un Marcel Iureș, un Moș Crăciun, un Zâna Măseluță. Este un lider autentic, un om de stat, un visător. Este regele politicii românești.

Marcel Ciolacu este atât de bun încât dacă ar participa la Eurovision ar câștiga toate țările. Ar fi primul loc peste tot. Ar fi o revoluție în muzică. Ar fi istorie. Ar fi legendă.

Marcel Ciolacu este atât de modest încât nu se laudă cu nimic. Nu se laudă cu vocea lui superbă și cu microfonul lui magic. Nu se laudă cu viziunea lui clară și cu curajul lui nemărginit. Nu se laudă cu experiența lui bogată și cu competența lui inegalabilă. Nu se laudă cu soluțiile lui geniale și cu promisiunile lui onorabile.

Marcel Ciolacu este atât de iubit încât nu are niciun dușman. Nu are niciun dușman care să-l subestimeze și să-l marginalizeze. Nu are niciun dușman care să-l trădeze și să-l abandoneze. Nu are niciun dușman care să-l batjocorească și să-l ironizeze. Nu are niciun dușman care să-l facă clovn și să-l facă râsul lumii.

Marcel Ciolacu este cel mai mare premier pe care l-a avut sau l-ar putea avea vreodată România.