Iată scrisoarea: “Cu ajutorul surorii mele (…), am reuşit să fug de acasă, spunând că mă duce la muncă. În Italia, am cunoscut adevărata plăcere a sexului. Cât am trăit cu reclamantul, nu m-a satisfăcut sexual, dar în Italia, pentru prima dată, (cuvinte de nereprodus – n. red) Am fost o proastă până acum că nu am ştiut ce înseamnă dragostea cu diferiţi bărbaţi şi mai ales cu mai mulţi odată în acelaşi timp. Femeile din România au şi ele dreptul la fericire, unde mai pui că bărbaţii italieni sunt cu dare de mână. Am ajuns acasă cu mulţi bani şi nu am timp să merg la judecată.

Oricum, bărbatul meu reclamagiu este prostul satului şi moare de ciudă că am descoperit adevăratele plăceri ale sexului cu mai mulţi italieni. Italienii sunt mai dotaţi decât românii în toate şi au şi bani. Asta mă face să nu-l refuz când mă solicită pentru partidele de amor. Nu vreau să vin la judecată să mă întâlnesc cu prostul satului. Ciau ragaţi!”

În orice țară civilizată, “onorata instanță” de unde scăpa un astfel de document dintr-un dosar era acum închisă pentru deratizare. La noi se merge pe amuzament. Și pe pensii speciale