“-Era să iau țeapă mai devreme la supermarket. Când scanam produsele, observ că borcanul de zacuscă are un preț mai mare decât avea la raft. Observ din greșeală, că de obicei nu sunt atent. Solicit ajutor, vine o doamnă, butonează ceva pe acolo, scoate produsul cu prețul mai mare și îl bagă din nou, dar cu prețul de la raft. Și își cere scuze: “Se mai întâmplă…” Se mai întâmplă ce, doamnă? Se mai întâmplă să se prindă câte unul ca mine, nu?

Unul din câți? Dintr-o mie? Câți țin minte prețurile de la raft când scanează produsele din coș? Doar accidental se mai întâmplă să se prindă câte unul. Restul își iau țeapă. După o săptămână revin la magazin și își mai iau o țeapă. Și tot așa. Unul la o mie se prinde de țeapă, dar primește scuze și apoi eliberează scannerul pentru următoarea mie de țepuiți… Se uita doamna la mine ca la un nebun. Bălmăjea că nu e vina ei. Am cerut să vină șeful. A venit șeful. Tot el supărat. Și ușor pilit. Nu știu ce băuse, dar sper că ceva care avea și pe bon prețul de la raft. A început să strige la mine: ce, nu mi-au introdus prețul de la raft? Ba da. Nu și-au cerut și scuze? Ba da, și-au cerut și scuze. Și ce mai vreau? Cum ce mai vreau? Vreau aparate la ieșire care să facă bip și când be fură ei, nu doar când când îi furăm noi.”